Krav Maga se bazeaza pe cateva principii tactice principale si anume:
■ Apara-te si contraataca in modul cat mai rapid si direct posibil.
■ Neutralizeaza cat mai rapid si eficient atacul, folosind orice mijloace la indemana, cu agresivitate, forta, viteza si precizie asupra zonelor vulnerabile.
■ Scaneaza, cerceteaza zona si asigura-te contra eventualelor pericole.
■ Paraseste rapid locul atacului si controleaza eventualele rani.
■ Informeaza si ajuta autoritatile.
Este foarte important ca oriunde suntem, sa fim constienti de mediu, de caile de acces, de persoanele care sunt in apropierea noastra, de zgomote suspecte, masini, etc. Constientizarea mediului inconjurator este un element de preventie foarte important in autoapărare. Cand suntem perfect constienti de persoanele din jurul nostru este mult mai usor sa prevenim un atac.
In Krav Maga apararea sub forma pararilor sau blocajelor, se prezinta stilizat sub forma lui cerc. Apararea în 360 grade cum este denumita se execută cu brațele si urmareste posibilitatea blocarii oricărei lovituri din raza noastra de actiune.
Un mod caracteristic de aparare in krav maga este prin blocarea loviturilor este bursting sau tradus ar veni explozie. Din imposibilitatea realizarii unor tehnici „curate”, a loviturilor ce presupun pivotari complete sau abilități motrice superioare ( asa cum se realizeaza in box, kick box, etc) si pentru o apărare executată cat mai rapid, deseori recurgem la acest bursting. De cele mai multe ori, intr-o situație reală, apararea sau lovirea agresorului într-o manieră „curată” specifică artelor marțiale tradiționale va fi anevoioasă si probabil de nerealizat. Nivelul ridicat al agresivității agresorilor este adesea determinant si creează foarte rar oportunități reale de exprimare foarte tehnică și cu succes a procedeelor învățate în sala de antrenament. De aceea, antrenamentul ar trebui să ne scoată din zona de confort si să urmărim simularea situațiilor de stres, rezistivitatea si agresivitatea partenerului de lucru să poată aduce un plus de realism care să ne testeze capacitatea de a pune în aplicare tehnicile învățate.
Tehnicile specifice de krav maga presupun lovirea zonelor sensibile: nas, ochi, gat, tample, urechi, plex solar, testicule, articulatii. Momentul ales, viteza de reactie, modalitatea simpla si instinctivă, determinarea si violența cu care putem răspunde acțiunilor unui sau unor agresori, sunt factori care pot face diferența într-o situație periculoasă.
Situatiile considerate cele mai grele si periculoase dar si cele mai răspândite, sunt atacurile cu arme taioase si atacurile in care sunt mai multi agresori. Adesea in apararea impotriva unui agresor inarmat cu un cutit cel ce se apara va fi taiat. Daca taieturile nu sunt in zone vitale, victima are sanse mai mari sa reuseasca sa fuga sau sa neutralizeze atacatorul.
Tehnicile impotriva amenințărilor cu arme de foc presupun redirectionarea liniei focului, controlarea armei, neutralizarea atacatorului si dezarmarea. Tehnicile de aparare pot varia in functie de tipul armei, pistol, revolver sau armă lungă.